0723 178 801(Luni-Vineri 09:00-17:00) office@estetis-clinic.ro

Rinoplastia - Generalitati

Ce este rinoplastia?

Rinoplastia reprezinta modelarea nasului, sau mai  bine zis modificarea formei exterioare a nasului. In marea majoritate a cazurilor este asociata interventiei de septoplastie, care corecteaza deviatia de sept, ameliorand functia nasului (respiratorie si olfactiva, adica mirosul). In cazul prezentei unei hipertrofii de cornete (formatiuni osoase si mucoase prezente in fosele nazale) se corecteaza si aceasta problema care poate jena respiratia.

Ideal, atat rinoplastia cat si septoplastia se practica deodata, in cadrul aceleiasi operatii, practicand doar septoplastia, practic forma exterioara a nasului nu se schimba!

Exista doua clasificari mari de rinoplastii:
- Rinoplastia inchisa , unde taieturile sunt situate doar in interiorul nasului, fara cicatrici la exterior
- Rinoplastia deschisa, unde pe langa taieturile situate in exteriorul nasului, mai exista si mici cicatrici externe la nivelul bazei nasului

Dr. Porumb Serban are experienta si efectueaza cu aceeasi dexteritate atat rinoplastia inchisa cat si cea deschisa, atat rinoplastia primara cat si cea secundra, avand experienta chiar cu cele mai dificile cazuri, ca urmare va poate recomanda cea mai buna tehnica care se potriveste cazului d-voastra.

Interventia isi propune sa modifice morfologia piramidei nazale si/sau a varfului nasului (fie partial, fie in tot ansamblul ei) si vizeaza de cele mai  multe ori sa corecteze si eventualele probleme de respiratie nazala.

O rinoplastie poate sa fie realizata izolata sau poate fi asociata, daca e necesar, altor gesturi complementare la nivelul fetei, in particular unei genioplastii (modificarea mentonului-barbiei, cateodata realizata in acelasi timp operator pentru ameliorarea profilului pe ansamblu). De asemenea se poate asocia si altor interventii la nivelul fetei, urechilor, pleoapelor, buzelor, gatului, etc.

Scopul este obtinerea unui nas cu aspect natural, care sa se armonizeze in raport cu alte trasaturi ale fetei, si care sa convina psihologiei si personalitatii pacientului si ca raspuns la cerintele acestuia.

Principiul este de a remodela osul si cartilajul, care constituie infrastructura solida a nasului si care ii confera forma particulara, prin incizia disimulata la nivelul narinelor. Pielea care acopera nasul trebuie sa se adapteze si sa reacopere, datorita elasticitatii ei, sarpanta osteo-cartilaginoasa care a fost modificata. Acest aspect subliniaza importanta calitatii pielii pentru obtinerea rezultatului final.

Interventia, practicata atat la femei cat si la barbati, poate fi efectuata incepand cu sfarsitul perioadei de crestere, adica incepand aproximativ de la 14-16 ani.

 

 

 

Pregatiri inaintea interventiei

Un bilant pre-operator este realizat conform prescriptiilor medicale. De obicei se fac analize de sange, urina, un examen cardiologic si computer tomograf sau rezonanta magnetica nucleara pentru a evalua structura interioara a nasului, septului nazal, cornetelor si sinusurilor. Medicul anestezit va va consulta inaintea interventiei.

Nici  un medicament care contine aspirina, ibuprofen sau alte antiinflamatoare nesteroidiene nurofenul, ketonalul, aulinul, timp de aproximativ 14 zile înainte de operaţie. Este interzis să se consume aspirină, Trombostop, Aspenter, Sintrom, Aristra sau alte medicamente care diluează sângele. Unele alimente sau vitamine cum ar fi Vitamina E, Ginkgo Biloba, Omega 3 sau ceaiul verde pot să crească riscul de sângerare. Din această cauză recomandat este să se oprească cu două săptămâni înainte acest consum. sau care favorizeaza sangerarea nu trebuie sa fie administrat cu 14 zile inaintea interventiei. Daca sunteti sub un tratament pe baza de aspirina sau medicamente inrudite, trebuie sa anuntati medicul inainte de a intrerupe tratamentul.

Inainte cu 4 saptamani de data interventiei, este recomandat sa intrerupeti tratamentul cu anticonceptionale. Intrebati medicul despre o alta modalitate de contraceptie pentru aceasta perioada.

Fumatul trebuie intrerupt cu 3 saptamani inainte si 3 saptamani dupa interventie.

Va rugam ca inainte de a veni la clinica sa faceti un dus complet utilizand un sapun antibacterian, sa indepartati fardul si machiajul de orice fel precum si oja de unghii.
Este fundamental sa fiti a jeun (nemancat si nebaut) 6 ore inaintea interventiei.

Modalitati de spitalizare

Interventia poate fi practicata in « ambulator », adica cu mai putin de 24 de ore de internare, cu externare in aceeasi zi dupa cateva ore de supraveghere, sau a doua zi.

Anestezia

De obicei o rinoplastie totala se realizeaza sub anestezie generala, adica dormiti in timpul interventiei si va treziti cand interventia s-a terminat, fara a simti nimic neplacut in timpul interventiei, unele defecte localizate se pot corecta si sub anestezie locala sau/si cu sedare intravenoasa.

Durata interventiei

In functie de chirurg, de amploarea gesturilor necesare, si de eventuala necesitate a unor gesturi complementare, interventia poate dura intre aproximativ 45 de minute si 3-4 ore.

Sutura

Inciziile sunt inchise cu fire fine, rezorbabile in cazul rinoplastiei inchise, iar in cazul rinoplastiei deschise mai exista si mici fire la baza nasului care se indeparteaza dupa o saptamana fara durere.

Pansamente si atele

Fosele nazale se mentin deschise imediat dupa interventie cu ajutorul unor atele de silicon, care va permit sa respirati pe nas imediat dupa operatie. La indepartarea acestora practic nu exista durere, ca si in cazul meselor utilizate in trecut. Un pansament modelant este adesea realizat la suprafata nasului cu ajutorul unor mici bandelete adezive. In sfarsit, o atela de mentinere si  protectie, din material termomodelant, este mulata si fixata pe nas, putand cateodata sa urce si la nivelul fruntii.

Rezultatul

Un interval de 2-3 luni este necesar pentru a avea o imagine a rezultatului in proportie de 80-90%, stiind ca aspectul definitiv nu va fi obtinut decat dupa 1 an de lenta si subtila evolutie.
Modificarile aparute in urma unei rinoplastii sunt definitive, totusi aparand modificari minore si tardive in cursul procesului natural de imbatranire (valabil si pentru un nas neoperat).

Complicatii posibile

Trebuie stiut ca tehnicile, produsele anestezice si metodele de supraveghere au facut un imens progres in ultimii 20 de ani, oferind o securitate optima, mai ales cand interventia este realizata in afara unei urgente si asupra unei persoane in buna stare de sanatate.

In ceea ce priveste gestul chirurgical : alegand un Chirurg Plastician calificat si competent, format in acest tip de interventie, reprezinta cheia succesului acestei operatii, precum de altfel a tuturor interventiilor de chirurgie plastica, limitand la maxim riscurile, fara ca totusi sa le suprimati complet.

Din fericire veritabilele complicatii sunt rare cand rinoplastia este efectuata conform regulilor de baza. In practica, imensa majoritate a interventiilor se desfasoara fara nici o problema, iar pacientii sunt pe deplin satisfacuti de rezultatul obtinut.

Pe de alta parte, in ciuda raritatii lor, trebuie sa cunoasteti unele complicatiile posibile :

  • Sangerari : sunt posibile in primele ore, dar raman uzual foarte moderate. Cand sunt foarte importante, pot sa justifice o noua mesare sau chiar o repriza in blocul operator.
  •  Hematoamele : pot sa necesite o evacuare daca sunt voluminoase sau foarte dureroase
  • Infectia : in ciuda prezentei prezentei naturale a microbilor in fosele nazale, apare foarte rar
  • Cicatrici inestetice : nu pot sa priveasca decat cicatricile externe (cand acestea exista) nefiind decat foarte rar disgratioase astfel incat sa necesite o reinterventie chirurgicale
  • Atingeri cutanate : chiar daca sunt rare, pot fi posibile, adesea datorate atelei nazale. Plagile simple sau eroziunile se cicatrizeaza spontan fara a lasa urme, contrar necrozelor cutanate, din fericire exceptionale dar care pot lasa o mica plaja cicatriciala.
  • Alte complicatii pot fi reprezentate de asimetrii, prezenţa unor mici neregularităţi care pot să fie legate de structurile de suport: oase, cartilaj, sau de către părţile moi – grăsime în special sau piele. Îngreunarea respiraţiei este posibilă în special la persoanele care au dorit ca nasul să fie foarte mic, sau cele care au avut o intervenţie complexă pe nas. Există posiblilitatea ca pacienţii să nu fie mulţumiţi de rezultat, acesta fiind diferit de aşteptările lor. Din cauza aceasta este important ca selecţia pacienţilor să se facă atent în vederea intervenţiei chirurgicale si ca pacientii sa fie constienti de limitarile acestei proceduri.
  • In cazul in care se practica concomitent si septoplastia, foarte rar pot sa apara perforatii la nivelul septului nazal, prin desirarea mucoasei, care sa produca suieraturi la respiratie, sinechii adica aderente intre sept si peretele lateral al cavitatii nazale, uneori putand necesita o reinterventie. Extrem de rar sunt citate in literatura cateva cazuri de scurgere de lichid cefalorahidian care se poate complica cu meningita, punand in pericol viata si necesitand spitalizare si uneori o interventie neurochirurgicala.

Per total, nu trebuiesc supraevaluate riscurile, dar simpla constientizare ca o interventie chirurgicala, chiar daca in aparenta simpla, comporta intotdeauna o mica parte aleatoare.

Faceti apel la un Chirurg Plastician calificat si competent in aceasta interventie, care sa stie sa evite aceste complicatii, sau sa le trateze de o maniera corespunzatoare in cazul aparitiei lor.